Mari muzicieni romani (II)

Dinu Lipatti (19 martie 1917, Bucureşti; d. 2 decembrie 1950)

In muzica Dinu Lipatti s-a considerat a fi finul spiritual al lui George Enescu. La Bucuretti a lucrat cu renumita pedagoga a pianului care a fost Florica Musicescu. A fost coleg cu Maria Fotino, cu Corneliu Gheorghiu. Ulterior, la Paris, s-a perfectionat cu celebra profesoara Nadia Boulanger, cu Alfred Cortot, cu Stravinski. Maturitatea artistica o atinge in ultimul deceniu de viata. Atat in domeniul pianisticii cat si in cel al compozitiei.

Marea majoritate a imprimarilor sale speciale au fost realizate in ultimul an de viata, la insistentele sotiei sale, pianista Madeleine Lipatti; au fost realizate in Elvetia, de catre Casa EMI de catre nu mai putin celebrul producator care a fost Walter Lege, prieten apropiat, in epoca, al multor muzicieni. Este mostenirea cea mai de pret pe care Lipatti o lasa posteritatii, pe care ne-o lasa noua. Iar caracterul exemplar al acesteia se constituie intr-un model de referinta ce nu poate fi ocolit de pianistica actuala. Lipatti a compus cu discretie. in primul rand pentru sine. Ca si in cazul lui Gustav Mahler – in epoca , la inceput de secol, celebru in calitatea sa de dirijor, astazi iubit pentru constructiile sale simfonice postromantice, ca si in cazul lui Constantin Silvestri, mai aproape, in zilele noastre, arta pianistica a lui Dinu Lipatti se alatura domeniului componistic drept un mijloc firesc al comunicarii . Este o comunicare pe care, la fel ca si George Enescu, Lipatti o alimenteaza din prea-plinul unei incarcaturi spirituale de autentica consistenta.

În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar şi Robert Schumann, Edward Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti.

Ion Voicu (n. 8 octombrie 1923, Bucureşti – d. 24 februarie 1997)

Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la Bucureşti, într-o familie de muzicieni: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ştefan Voicu, a cântat la vioară şi contrabas. Nu doar Ion Voicu, ci şi fraţii săi au îmbrăţişat cariere artistice, Marian şi Mircea Voicu alegând pianul, iar Gheorghe Voicu, contrabasul.

Pe la vârsta de 4-5 ani, după cum avea să povestească mai târziu, Ion îşi dorea să primească o vioară mică, iar de Paşte chiar avea să capete un asemenea cadou. Încântat peste măsură micuţul nu s-a desprins toată ziua de vioară, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoştea. Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La şase ani, Ion Voicu a început studiul viorii. Cu studentul de la Conservator, micul Ion a studiat câţiva ani, până când tânărul profesor s-a declarat depăşit de micul său elev şi le-a recomandat părinţilor să-i găsească un profesor mai bun. Printre cei care l-au iniţiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian şi Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la "Academia Regală de Muzică", unde a intrat direct în anul V.

Fiind admis la Academia Regală de Muzică din Bucureşti, a reuşit să absolve cursurile, care durau şapte ani, în doar trei ani, în 1940. Profesor şi îndrumător i-a fost Constantin Niculescu.

Marii artisti internationali, Menuhin, Oistrach, Voicu, Mehta sunt de etnie internationala.

Primul său loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg. Mengelberg nu a fost mulţumit la început de el şi i-a cerut lui Ion Voicu să-şi părăsească locul din orchestră şi să poftească afară: violonistul cunoştea foarte bine lucrarea pe care o repetau, se plictisea şi se foia pe scaun. Directorul de pe atunci al Orchestrei Radio era renumitul Theodor Rogalski, care a intuit uriaşul pontenţial al tânărului Ion Voicu şi la sprijinit, rugându-l pe Mengelberg să accepte să-l audă cântând o piesă. După ce Voicu a interpretat căteva partituri de Bach, Beethoven şi Mendelssohn Bartholdy, Mengelberg a spus:
Colaboraţi la Wikicitat „Acum înţeleg, el nu e făcut să fie component al unei orchestre. Este făcut pentru o carieră solistică.”
({{{2}}})

A devenit solistul acestui ansamblu, uimind criticii acelei vremi. La unul din concertele sale a atras atenţia lui George Enescu, care i-a oferit lecţii gratuite.

În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la Bucureşti un concurs muzical, iar Ion Voicu a obţinut primul loc.

Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violonişti celebri ca George Enescu şi David Oistrakh.

În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susţinut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.

Cele peste 100 de LP-uri şi CD-uri cu înregistrări ale concertelor sale i-au adus faima peste tot. De la opere uitate şi readuse în actualitate, până la lucrări noi, scrise special pentru el de compozitori români şi străini, din repertoriul lui Voicu nu a lipsit nimic. A cântat alături de Yehudi Menuhin, David Oistrakh, Leonid Kogan sau Igor Oistrah.

Statul român i-a dat maestrului în folosinţă o vioară "Stradivarius", fabricată în 1702, care a aparţinut lui Joseph Joachim.

Vioara Stradivarius a fost achiziţionată de statul român, în 29 august 1956, de la firma Henry Werro, la preţul de 80.000 de franci elveţieni. La 7 septembrie 1956, Ministerul Culturii şi maestrul Ion Voicu au încheiat un contract de comodat care avea ca obiect darea în folosinţă a viorii. Contractul de comodat a încetat în 1986, când Ion Voicu a restituit instrumentul Filarmonicii "George Enescu". Ulterior, vioara a ajuns în posesia Muzeului Naţional de Artă al României. În 5 ianuarie 1990, Ion Voicu a ridicat vioara Stradivarius, care a rămas posesia familiei, după moartea sa, în 1997.

Pe 9 martie 2007, după îndelungate discuţii cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Mădălin Voicu a predat vioara ministrului culturii, Adrian Iorgulescu.

Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti timp de zece ani. A contribuit la crearea "Orchestrei de Cameră" în 1969 cunoscută în întreaga Europă şi prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaţionale. Aceasta este în prezent condusă de fiul său, Mădălin Voicu.

Marii artisti internationali nu au etnie. Exemplu: Menuhin, Oistrach, Mehta, Voicu.

( Preluat de pe http://ro.wikipedia.org)