Anca Parghel a incetat din viata

 

 
Celebra cantareata de jazz, care suferea de cancer ovarian, a incetat din viata vineri dimineata la spitalul din Timisoara, informeaza Realitatea TV.
Anca Parghel a murit vineri dimineata la Spitalul Judetean din Timisoara la cateva ore dupa ce a fost adusa de la Belgrad unde fusese internata intr-o clinica de medicina alternativa, transmite NewsIn.

A.ca

"Ieri dupa-amiaza (joi – n.r.) a venit de la Belgrad in stare foarte grava la Spitalul Judetean din Timisoara si a decedat dupa cateva ore. Ea a ajuns aici in stare terminala cu metastaze generalizate, aici a beneficiat doar de tratament paleativ", a declarat seful sectiei de terapie intensiva de la Spitalul Judetean din Timisoara, Dorel Sandesc.

Anca Parghel a fost diagnosticata cu cancer ovarian cu metastaze la ficat. Ea a urmat la Cluj un tratament cu citostatice, apoi la Viena. In urma cu cateva zile a mers la Belgrad, unde, la sugestia unei clinici din Targu Mures, a incercat terapiile alternative.

In 1994, cunoscuta cantareata de jazz a fost diagnosticata cu cancer la san, insa a reusit sa invinga boala. Anul acesta, in iunie, Anca Parghel a aflat ca boala a recidivat.

La mijlocul lunii iulie, cantareata a fost consultata la o clinica de oncologie din Viena, iar ulterior a continuat tratamentul la Cluj. La mijlocul lunii noiembrie Anca Parghel a fost internata la sectia de Anestezie si Terapie Intensiva a spitalului Elias din Capitala, ca urmare a complicatiilor bolii cronice de care sufera. I s-a aplicat un tratament intensiv complex fiind externata dupa cateva zile cu o ameliorare semnificativa a starii generale.

Inzestrata cu o voce iesita din comun, Anca Parghel a inceput sa compuna de la varsta de 10 ani, iar la 11 ani participa deja la concursuri nationale unde canta arii din opere celebre. Intalnirea cu jazz-ul a avut loc imediat dupa ce a intrat la Conservator, la clasa de canto si a simtit ca aceasta ii este vocatia. In cei aproape 30 de ani de cariera, Anca Parghel a reusit sa uimeasca o lume intreaga cu vocea si pasiunea ei pentru muzica.

S-a nascut la Campulung Moldovenesc, la 16 septembrie 1957. A fost aplaudata de mii de oameni la marile festivaluri de jazz si a predat jazz vocal si canto la Bruxelles, Koln, Linz, Leipzig, Munchen,Viena, Hanovra, New York si la Conservatorul Regal Sisloe din Marea Britanie. A cantat in toata lumea si de multe ori a aparut pe scena alaturi de cei doi fii ai sai – Ciprian, la bas, si Tudor, la percutie.

 Sursa: 9am

  

  

  

Dumnezeu sa o odihneasca in pace!