Blogosfera în… Concurs Fără canguri (II)

 

De pe blogul Luciei Verona citire:

"Deci, aceasta este componenţa definitivă, sub rezerva unor modificări, a juriului care va acorda premiile Fără canguri.
– Lucia Verona
Ştefania Coşovei
Cristina Deutsch
– Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte

Deci, regulamentul juriului este secret. Şi noi l-am aflat doar "pe surse" şi vi-l comunicăm, chiar dacă nu avem o confirmare oficială.
Regulament:

  • Membrii juriului vor citi sau nu vor citi lucrările candidaţilor. Oricum se votează omul, nu partidul programul/cartea/blogul.
  • Blaturile vor fi transparente şi pe faţă. Dar nu prea multe, pentru a păstra prestigiul concursului.
  • Membrii juriului vor apleca urechea la toate vorbele, zvonurile şi şuşotelile. Informaţiile vor fi păstrate şase luni.
  • Membrii juriului îşi vor favoriza prietenii apropiaţi şi rudele, pînă la gradul 4 inclusiv. Dacă nu au rude sau prieteni printre concurenţi, membrii juriului pot să se autopremieze. Şi chiar dacă au.
  • Juriul va veghea la corectitudinea gramaticală şi politică a lucrărilor prezentate în concurs. În acest scop, vor fi folosite instrucţiunile de la CNA. Reamintim celor interesaţi că parodia este interzisă.
  • În scopul de a conferi o aparenţă de obiectivitate, pentru departajarea candidaţilor se va organiza un referendum. Dacă nu vor vota cel puţin 50%+1 din bloggerii cu drept de vot (peste 20000, conform Zelistei), juriul va fi nevoit să decidă arbitrar şi de capul lui. Mai bine aşa decît să se blocheze toate serverele.

Deci, pînă la 1 februarie mai aşteptăm candidaturi."

Deoarece, nominalizarile cat si propunerile de categorii nu sunt batute in cuie, imi permit sa mai propun cateva categorii:

Bloggeri- poeti olteni: Sibilla, Maminineta

Singurul pamflezist dintre bloggeri: Alin Farcas

Premiul special pentru cel mai elaborat blog istoric: Quadratus

 Nu promit ca n-am sa mai revin cu noi nominalizari… cel putin pana la 1 februarie a.c.