Mă fac ţăran!

M-am hotărât: peste două zile, las viaţa de oraş şi mă mut definitiv la ţară împreună cu soţia, în apartamentul de la oraş, rămânând iubiţii mei copii, fiul şi nora mea, care în curând, mă vor face un mândru bunic!
Nu-mi pare rău că plec, decât de faptul că acolo nu am încă posibilităţi de a avea momentan internet. Sper ca într-o lună, două, să pot rezolva şi această problemă, deoarece mi-e greu să renunţ la blog, dar mai ales la toţi prietenii mei virtuali. În rest, viaţa la ţară îmi place şi deşi starea de sănătate este nu tocmai bună, îmi va place să mă ocup de problemele din gospodaria de la ţară, în limita puterii de muncă de care mai dispun.
Nu, nu renunţ la blog! Blogul mi-a facilitat legarea unor prietenii strânse, cu nişte oameni minunaţi, oameni care, încă de la primele mele încercări literare, m-au încurajat prin comentariile generoase dar pertinente, făcându-mă să continui să scriu.

Datorită vouă, prietenilor mei, romanul meu de debut, “O viaţă împreună”, a devenit realitate, iar acum, că am prins gustul scrisului, mă voi strădui să nu mă opresc aici, cel puţin, cât sănătatea încă-mi  va permite. Intenţionez ca in perioada fără net să scriu, pentru ca pe sfârşitul verii să editez un volum de povestiri, bineinteles, tot în grai gorjenesc. Deşi nu voi mai fi în faţa unui calculator pe net, fiul meu Mitruţ va urmari zilnic blogul meu, încercând să facă el oficiile de gazdă în locul meu.
Cei ce doresc să comande în continuare cartea mea, o pot face în continuare, completând formularul de comandă de pe blog, Mitruţ onorând toate comenzile, Comenzile mi le puteţi adresa şi mie personal, la numerele mele de telefon, 0720.724.455 sau 0762.621.662.

În ceea ce priveşte mutarea mea la ţară, gândesc că e normal ca cei tineri să-si trăiască nestingheriţi viaţa lor, în timp ce babacii să meargă la ţară, să crească un purcel, nişte păsări, şi să aibă grijă de grădină, pentru a avea cu ce să umple porbagajul copiilor, când vin pe la ei!
Dragii mei prieteni, chiar dacă vom pierde legătura un timp şi nu voi mai avea posibilitatea de a vă vizita blogurile, eu, chiar dacă nu voi fi “acasă”, uşile vor fi deschise totdeauna pentru nişte prieteni dragi şi vă va întampina fiul meu, Mitruţ şi vorba lui Vania, pingurile sunt binevenite!
Tuturor prietenilor mei
,

– doamnele si domnisoarele Ada, Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, nepoata-mii Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Carmen, Cella, Corina Cretu, Crina Dunca, crisatcross, cristalCrocoditza, Delliana, Ela, amnesiacgirl, fleurdulys, Gabi Mihaela, Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, fetelor de la thefashiongirls, Incasha, Gina, Innuenda, Lady Allia, isteata aia mica de Loredana, Lucia Verona ca mi-a zis ca-s istet, maminineta, Mana Ciutacu, Maria Postu, Matilda, Mirela Pete, Oana, Poeta Maria Barbu, Primadona, Pucca, Roxana Iordache, Sibilla, Simona Ionescu, Stefy, Strumful, Strumfita cu esarfa, Theodora0303, ciocolatacupiper

-si barbatii,  Tizul cu aburelile lui, Adam, Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu, Alexandru Marin, Alin Farcas, Andrei, BACIO- Mihai Vulpe, Baiatul ciudat, black-angel– Costel, Blogatu, ReFu, conasu’ Ion Dascalu, Bobo, Calin Hera, Cati ca voiChinezu, Ciutacu, Codeus, Cristian Bogdan Hotnoga, Dan Brasov, Dan Chichernea, Daniel Vaduva, Darius satmareanul, Dimulescu, Dispecer Blogosfera, Dragos, Dono, Flavius, George Serban, d-l Daju, artistul Marius Lupu, Hobbitul, Ioan Andoni, Ionuţu, Maestrul Mihai Malaimare, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Otto Pop, Qadratus, prof. Oprea Dumitru Horia, Ionel – Tzuky, SAI, Simion Cristian, sir deTrexel de SM, tac’su,Teiucul, Al 2-lea, Vania si Natasei sale,  si nu in ultimul rand, Vlad,

vă urez  multă sănătate şi succes în activitatea bloggeristică şi vă ofer această veche piesă

Vă îmbrăţişază cu drag, al vostru,

Nea Costache