Se zice că mâine, 19 mai, dupa cum aflăm şi de pe No basescu Day, violeţii din capitală, cărora li se vor alătura mulţimi din diverse categorii sociale, “mulţumite” de “măsurile anticriză” ale guvernanţilor si Preşedintelui nostru, vor avea ca punct de întâlnire, Muzeul de Geologie, la ora 10, de unde se vor deplasa în Piaţa Victoriei. Sper să fie o manifestaţie nonviolentă, care să-i convingă pe cei ce ne “conduc”, de injustele lor măsuri antipopulare si aninaţionale.
Normal că nu toţi nemulţumiţii din provincie se vor putea deplasa în Capitala, dar se poate manifesta paşnic şi în faţa reprentanţilor guvernului din teritoriu.
In data de 19 mai 2010, orele 10.00, mergeti in fata primariilor a prefecturilor sa va intrebati conducatorii:
Traiti Bine?
Vom trăi şi vom vedea ce va fi şi mâine!
Printre cei ce sunt alături, sunt, în mod cert, şi următorii:
Ada, Adina Hutanu, Ana Birchall, Ana Usca, nepoata-mii Ana-Maria din Craiova, Aurora Scarlet, Carmen, Cella, Corina Cretu, Crina Dunca, crisatcross, cristal, Crocoditza, Delliana, Ela, amnesiacgirl, fleurdulys, Gabi Mihaela, Gabitzu, Gabriela Savitsky, gmx, fetelor de la thefashiongirls, Incasha, Gina, Innuenda, Lady Allia, isteata aia mica de Loredana, Lucia Verona , maminineta, Mana Ciutacu, Maria Postu, Matilda, Mirela Pete, Oana, Poeta Maria Barbu, Primadona, Pucca, Roxana Iordache, Sibilla, Simona Ionescu, Stefy, Strumful, Strumfita cu esarfa, Theodora0303, ciocolatacupiper
Tizul cu aburelile lui, Adam, Adrian Barbat, Adrian Enache, Alex Mazilu, Alexandru Marin, Alin Farcas, Andrei, BACIO- Mihai Vulpe, Baiatul ciudat, black-angel- Costel, Blogatu, ReFu, conasu’ Ion Dascalu, Bobo, Calin Hera, Cati ca voi, Chinezu, Ciutacu, Codeus, Cristian Bogdan Hotnoga, Dan Brasov, Dan Chichernea, Daniel Vaduva, Darius satmareanul, Dimulescu, Dispecer Blogosfera, Dragos, Dono, Flavius, George Serban, d-l Daju, Marius Lupu, Hobbitul, Ioan Andoni, Ionuţu, Maestrul Mihai Malaimare, Marius Stefan Aldea, Mikael Eon, Mitrut Stanoiu, Moş Călifar, Mordechai, Nametii, Nelinistitu’ Adrian Voicu, nenea Cosmos, Otto Pop, Qadratus, prof. Oprea Dumitru Horia, Ionel – Tzuky, SAI, Simion Cristian, sir Trexel de SM, tac’su,Teiucul, Al 2-lea, Vania si Natasei sale, si nu in ultimul rand, Vlad.
costache — 22 mai 2010 @ 1:23 pm
@ Cristian Bogdan Hotnoga: Aveti perfecta dreptate. Cred ca zilele lui Boc ca premier sunt numarate. Cu Zeus…mai vedem!
Noaptea de Înviere în minele de plumb… « Consiliul Naţional al Blogosferei — 28 iunie 2010 @ 9:56 pm
[…] Gabitzu, Gabriela, Gabriella, Geanina, Geeo, ISU, LinkPing, Man vs Woman, Manuel, Mirela, Natasa, Nea Costache, Oana, Orfiv, Pucca, Purple Monkey, Satmareanca, Sectorul 6, Supravietuitor, Teo, Theodora, Vania […]
Astazi, 19 mai 2010, in Piata Victoriei am ales sa fim solidari intre noi — 13 decembrie 2010 @ 6:04 pm
[…] Nea Costache […]