Romanul unei familii gorjene, în interpretarea lui Constantin Stănoiu
La rândul său, Constantin Stănoiu optează pentru frescă şi pe îngemănarea fin dozată dintre oralitatea expresiei narative (utilizând „ostensiotic” transcrierea fonetică a vorbirii personajelor) şi implicarea bruscă, violentă a istoriei (chiar în accepţiune girardiană) în destinul eroilor (Nicolae Gorun şi soţia lui Rusanda traversează infernul celui de-al doilea război mondial, iadul prizonieratului în lagărele de exterminare din Rusia sovietică, presiunile tipic comunistoide ale cooperativizării).
Abordând şi realitatea postbelică, prozatorul gorjean descrie mediul muncitoresc (chiar pe cel minieresc) în cei mai fireşti termeni ai moralităţii şi normalităţii. Filtrată de viziunea sa, (care se vrea obiectivă) „lumea” din care descinde Constantin Stănoiu e una centrată pe legi străvechi, nescrise, arhetipale şi axată pe tricoordonata iubire-datorie-umanism, trei valori etice azi, în decădere liberă, din ce în ce mai dispreţuite de către puterea politică (chiar ignorate cu un cinism cutremurător).
Pragmatic, semantic, poetic, romanul lui Constantin Stănoiu aparţine subspeciei biografice şi în subsidiar monografice. Este un roman ţărănesc de familie a cărei evoluţie, grefată în eon, cunoaşte o dezvoltare liniară, dar şi un roman al cunoaşterii şi unul evenimenţial. Totuşi apelul la transversalie (ca modalitate de redactare a povestirii) şi la o fonetică transpozitivă (pe această cale autorul sporind autenticitatea – a se citi naturaleţea – scriiturii propriu-zise) dau cărţii „O viaţă împreună” un aer de prospeţime (ina)augurală şi de certitudine a receptării imediate de către un public doritor din când în când şi de asemenea aparent „cuminţi” compoziţii romaneşti, încărcate de legende, de momente de răscruce ale României, de profiluri reprezentative pentru populaţia rurală gorjeană, conservatoare de datini, de obiceiuri, de tradiţii, de rituri şi mituri cu iz deseori fabulos…
În plan naţional Constantin Stănoiu se situează ca povestitor pe urmele unor clasici ai genului precum Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Marin Sorescu, D.R.Popescu şi alţii.
Ion Popescu Bradiceni
Liviu Negoiţă, încă una din peniţă! O sală de sport cât zece diguri pentru inundaţii « Hai ca se poate! — 19 iulie 2010 @ 2:02 pm
[…] Administratoarea grupului şcolar, doamna Constanţa Pistol, preşedinta comisiei de licitaţie, era la fel de misterioasă ca şi directorul coordonator. Nu-şi aducea aminte valoarea contractului, nici termenul de dare în folosinţă, nici suprafaţa desfăşurată a construcţiei din curtea şcolii. Şi ea, ca şi domana Ioana Arieş, ştia un singur detaliu. Că respectiva construcţie este una prevăzută în etape! Anul acesta se face ceva, anul viitor, altceva. […]
Mikael — 19 iulie 2010 @ 4:28 pm
Excelent comentariu ati primit, nea Costache, la „O viata impreuna”, mai mult decat satisfacator as spune. Bravo, aplauze si din partea mea si asteptam un nou roman in acelasi stil inconfundabil.
Gmx — 20 iulie 2010 @ 7:45 pm
Felicitări! Aştept cu nerăbdare următorul roman!
costache — 21 iulie 2010 @ 7:23 am
@ Mikael: Multumesc Mikael! Va veni si un nou roman, sper ca la anul!
@ Gmx: Pana la noul roman, va fi un volum de povestiri gorjenesti.
Ion Dascalu — 1 august 2010 @ 11:11 am
Felicitari! M-au incantat vorbele acestea, le-am sorbit cu placere… Si de acum, Nea Costache, asteptam urmatorul roman, si apoi urmatorul, si tot asa… Talentul trebuie pus la treaba… Numai bine, Nea Costache! Sanatate maxima!
Liviu Negoiţă, încă una din peniţă! O sală de sport cât zece diguri pentru inundaţii — 13 decembrie 2010 @ 5:31 pm
[…] Administratoarea grupului şcolar, doamna Constanţa Pistol, preşedinta comisiei de licitaţie, era la fel de misterioasă ca şi directorul coordonator. Nu-şi aducea aminte valoarea contractului, nici termenul de dare în folosinţă, nici suprafaţa desfăşurată a construcţiei din curtea şcolii. Şi ea, ca şi domana Ioana Arieş, ştia un singur detaliu. Că respectiva construcţie este una prevăzută în etape! Anul acesta se face ceva, anul viitor, altceva. […]
Mugurel Pădureanu-Coarba — 31 ianuarie 2011 @ 10:48 am
Am citit cu deosebită plăcere și interes acest roman scris într-un stil inconfundabil. M-a captivat total în sensul că, citind rând cu rând (nu cum obișnuiesc unii să citească pe diagonală) am descoperit sufletul uni om legat de glia străbună, de oamenii aceia curați, nealterați, respectuoși și muncitori pe care poți conta oricând. La timpul respectiv, a avut de unde se inspira. Parcă aș vrea să-i citesc ceva cu acțiune în actualitatea Pojogenilor de azi!…
Unde sunt țăranii noștri de altădată?!…
Felicitări domnule Constantin Stănoiu