Undeva, pe la jumătatea distanţei dintre Rîmnicu Vîlcea şi Târgu Jiu, se află comuna Polovragi. Aici, la poalele munţilor Căpăţînii se intră în Cheile Olteţului, chei care-i despart de Munţii Parâng, un loc care ascunde multe secrete. Entuziaştii fenomenelor paranormale numesc zona“Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. Lucrurile petrecute aici de-a lungul timpului sunt cel puţin ciudate: dispariţii de vite de sub chiar privirea văcarilor lor, de oi sub ochii ciobanilor sau, la un ospăţ de nuntă, când mâncarea şi băutura s-a volatilizat de pe mese, înnebunind pur şi simplu, nuntaşii…
Denumirea localităţii, toponimie românească cu rezonanţă particulară, a dat naştere la multe interpretări. Unii au pus-o în legătură cu o plantă numită povragă sau polovragă, folosită ca medicament; alţii au derivat-o de la un cuvânt grecesc compus, care ar însemna mult stâncoasă (Ghenadie Enăceanu); sau de la cuvintele slave indicând o jumătate de vale cu maluri râpoase (Iorgu Iordan); iar alţii au văzut în ea o vale diabolică sau o câmpie vrăjită (Aurelian Sacerdoţeanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea să fie de origine geto-dacă, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, referitoare la credinţele religioase şi practicile medicale răspândite în viaţa strămoşilor noştri. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerând că se trage din existenţa unei câmpii “Poleo” unde se adunau vracii şi iniţiaţii dacilor… Ce ştiau dacii şi noi nu ştim?! Greu de spus…
Practica geto-dacă se va regăsi în terapeutica isihasmului ortodox de mai tîrziu, iar faptul că, aici, pe plaiul Marelui Vraci, se înalţă Mănăstirea Polovragi, cu bolniţa sa, este semnificativ. Există, de asemenea, în această zonă, un obicei tradiţional a cărui origine este însăşi geto-dacă: vestita Nedee de la Polovragi (“din vremea dacilor”), ţinută mai întîi pe Vîrful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de pe ambelii versanţi ai Carpaţilor. Ca multe alte datini şi credinţe, şi această Nedee a fost preluată de creştinism, astfel că la 20 iulie, în fiecare an, se desfăşoară aici, timp de o săptămână, vestitul Tîrg de Sfîntul Ilie. Aici, mai mult ca oriunde, s-au preluat tradiţii precreştine…
Mistere… Despre toate acestea, dar şi despre existenţa unor coridoare pe întreaga zonă a munţilor Carpaţi, dar şi pe sub Dunăre sau Bucureşti, despre pământul viu se aude din ce în ce mai des. Totuşi sunt multe mistere neelucidate, fie pentru că nu s-a vorbit, considerându-se, probabil, că impactul informaţiei asupra oamenilor ar fi prea mare, fie pentru că încă nu îşi pot afla dezlegarea… Sau printr-o “conspiraţie a tăcerii”!
Coridoarele secrete?!
“Peşteră a lui Zamolxe” (despre care se crede că răzbate dincolo de munte, în Ardeal), numită aşa din vechime şi consemnată în literatura de călătorie a unor scriitori din secolul al XIX-lea, precum Grigore Alexandrescu (1842) şi Alexandru Vlahuţă (1901). Deasupra peşterii se găsesc ruinele vechii cetăţi Arcinna, trecută pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichităţii, legătura între peşteră şi cetate făcându-se printr-o galerie secretă. Se mai spune ca omul-zeu Zamolxis trecea prin galeriile secrete direct la Sarmisegetuza. Conform legendelor, Zamolxis era deţinător al unor puteri uluitoare , fiind capabil să-şi schimbe după dorinţă înfăţişarea din tânăr în bătrân. Prin peştera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra în adâncuri pentru a ieşi peste munţi la cetatea Sarmizegetusei. Când speologii au cercetat peştera în premieră, acum circa 100 de ani, au fost uluiţi să descopere urme de picioare umane încălţate, vechi de 2.000 de ani, fără îndoială urme de daci. Sau altceva?!
Vizitând peştera, se ajunge în faţa Tronului lui Zamolxe, unde se spune că a stat Marele Vraci. Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai mulţi dintre vizitatori, dar şi despre cei pe care peştera îi respinge. Urmează apoi locul unde călugărul Pahomie, care a sălăşuit în peşteră prin secolul al XIX-lea, a trasat cu fum de lumînare chipul întunecat al Morţii. Mai sunt şi alte minuni, chipuri de daci, animale mitologice, iar din tavan „Lacrimile lui Zamolxis” continuă să cadă. Desigur, trebuie menţionată tentaţia permanentă la care peştera îi supune pe căutătorii de comori, în căutarea tezaurelor dacice. De multe ori, ghizii au găsit sparte porţile metalice de la intrare. “Turişti” cu detectoare de metal s-au făcut pierduţi prin galeriile neelectrificate. Şi nu s-au mai întors! Se spune că blestemul lui Zamolxis păzeşte comorile dacice ascunse aici… Şi locul nu este singular… Despre blestemele care se abat asupra celor care găsesc comori, se ştie…. Dar cum “acţionează” blestemul în contextul acesta? Încă nimeni nu poate spune!
Necopolele de uriaşi
Cea mai uimitoare descoperire din România, necropola de uriaşi de la Argedava – Popeşti-Novaci, este şi cea mai tăinuită. Este vorba de scheletele roz (ca în urma unei iradieri) a 80 de uriaşi, apreciaţi de localnici ca având o înălţime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetăţii. Necropola a fost pomenită pentru prima oară în 2003, la Congresul III de Dacologie, de către profesorul de istorie şi filosofie, Gheorghe Bardan Raine, şi cercetătorul Gheorghe Şerbana. O probă accesibilă a acestor descoperiri este doar caseta video înregistrată la congres. În România, schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, în mai multe etape de săpături, finalizate până în 1994, la Cetăţeni, două schelete, deshumate în 2005, din dealul de sub mănăstirea Negru Vodă. Nu s-au continuat cercetările. Din Pantelimon – Lebada, în octombrie 1989, au fost scoase 20 de schelete de uriaşi. La Scăieni, necropola de uriaşi a fost descoperită de localnici, în 1985. Au fost scoase două schelete, dar situl nu a fost niciodată cercetat. Acelaşi tip de schelete s-au găsit în reţeaua de peşteri din Colorado… Aşadar, Argedava -Valea Morţii, Polovragi – situri arheologice descoperite în România şi dincolo de Ocean, în Deşertul Colorado, sunt învăluite într-un mister ce durează de cel puţin 60 de ani. Schelete de uriaşi, artefacte ciudate, aparţinând unei civilizaţii necunoscute, simboluri mistice, confiscate de lumea ştiinţifică şi învăluite în tăcere. Într-o emisiune TV, generalul Emil Străinu confirmă existenţa acestor descoperiri, precum şi existenţa uriaşilor în arealul respectiv…
Cercetînd zona, Nicolae Densuşianu identifica aici câteva “dolmene” alcătuind “o întinsă necropolă preistorică” şi reconstituită grafic “Obeliscul de la Polovragi” – considerat unul din “monumentele preistorice ale Daciei”. Istoricul făcea totodată referiri la locul numit “Oborul Jidovilor” (Uriaşilor), comparabil cu “Masa Jidovilor” din Munţii Sebeşului. Ce este atat de neobisnuit la acest loc, Polovragi?
Bucureştiul de acum 2300 de ani
S-a vorbit adesea despre pericolele existente sub capitală, despre lacul subteran, despre acumulările de gaze… Cu toate acestea, există o şansă care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştilor. Şi nu este vorba despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă. Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie:
“Aduceţi-vă aminte că istoria spune că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani, acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice? Păi, să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate subteranele şi transformate în metrou, asta la sfirsit de secol XX, cu utilaje şi oameni. Deci, cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi o găleată rudimentară?! Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor. Pentru ca Bucurestes, în anii 292 î. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaeţiei (Geţiei), condusă în acei ani de Dori regis thracum: Dromichaites, cum i-au spus grecii”.
Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucurestii de o eventuală explozie, gazele acumulate în adânduri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.
“Se mai întâmplă ca uneori, o punga mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, de ameţeli sau au o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nici o boală pe sistem nervos sau de nici o oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze. Acum doar nu o să vreţi să se anunţe la televizor că oraşul Bucureşti este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt”.
Subteranele salvatoare
Numai că blestemul care a căzut pe neamul geţilor s-a transmis şi către noi, urmaşii lor. Pentru că ceea ce a salvat până acum capitala poate aduce distrugerea ei de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa sau măcar unele zone ale acestuia, întrucit a ajuns să semene cu un şvaiţer uriaş.
“Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită”, sunt de părere specialiştii. “Pentru că prin asta o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a securităţii zonei respective. Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977 când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştilor s-a năruit. Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, oferind poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane, de teama de a nu fi folosite de eventualii dizidenţi”.
Pamantul viu de sub Capitala
Cei care au lucrat la metrou au văzut şi au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, îşi Tunel–metrouaminteşte cu groaza nişte întâmplări din anii `80 al căror martor a fost pe când căra cu basculanta pământ din subteran.
“Nu am fost singurul care am trăit astfel de întâmplări, dar sunt singurul care a mai rămas în viaţă după tot ce s-a întâmplat. Pentru că pământul i-a înghiţit, pur şi simplu, pe ceilalţi. Pământul era viu, la propriu. Şi eu eram tânăr şofer şi în putere şi nu mă temeam aşa, cu una cu două, dar când îmi amintesc de întâmplările respective mi se zbârleşte şi acum părul în cap de frică”. Ioanid susţine că, în 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafaţă un cadavru bizar. Avea în jur de 2 metri şi ceva şi era îmbrăcat straniu, cu un fel de robă roşie şi cu o mască neagră pe faţă. Pielea era de o culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era încă viu. Avea ochii larg deschişi, iar faţa sa, deşi cu trăsături frumoase, inspira teama. Unul dintre colegii mei chiar a făcut o glumă şi spunea că aşa trebuie să arate Satana, dacă o exista. Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă sau mai mult, dar la câteva zile după, pe colegul ăsta l-au descoperit mort. La autopsie medicii au spus că avea toate organele interne împrăştiate, ca şi cum ceva îi explodase în interior”.
Dar ceea ce i-a uimit pe cei câţiva lucrători care au văzut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care arătarea îl ţinea în mână şi care semăna cu un baros mai mare terminat cu o secure cu două tăişuri. “Şi nu atât arma din mâna arătării ne-a uimit, cât mai ales faptul că nu mai văzusem niciodată nimic asemănător şi că, deşi părea că stătuse sub pământ timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugină pe ea. Arma şi cadavrul au fost izolate până urma să vină un specialist, dar în seara respectivă au dispărut complet, în mod surprinzător… Au venit cei de la Securitate şi ne-au întors pe toate feţele, ne bănuiau că suntem înţeleşi cu duşmanii de clasă şi că am ascuns cadavrul. Dar am trecut şi de asta. În schimb, ceilalţi colegi ai mei au dispărut, pe rând, înghiţiţi de pământ, fără ca cineva să mai dea de urma lor. La dispariţia unui am fost de faţă şi nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigând, încercând să se agaţe cu unghiile de o margine de pământ: <Nu-l lăsa Mircică să mă ia, aoleo maicuţa mea, ai milă de mine…>. Eu sunt singurul care am scapat pentru că mi-am cerut transferul pe un alt şantier”.
Refugiul ultimilor zei ai dacilor
Legendele străvechi vorbesc despre o răscoala a uriaşilor şi a titanilor împotriva stăpânului de atunci al Pământului, respectiv Zeus. Răsculaţii au învins, în primă fază, dar zeii au fost ajutaţi de eroul pelasg, Hercule, care i-a învins, i-a ferecat cu lanţuri grele şi i-a aruncat sub pământ. Tainiţa în care au fost azvârliţi titanii pare să fi fost Bucureştiul, iar subteranele, se spune, au fost construite de Hefaistos, zeul din adâncuri, astfel încât niciuna să nu ducă la suprafaţă. Tiberiu Alexandrescu, etnolog şi folclorist, spune că legenda Minotaurului este adevarată, dar realitatea a fost deformată.
“Bucurestes a fost numit aşa în urma victoriei asupra titanilor, pentru că zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic şi au construit un oraş în care oamenii să se bucure mereu şi să celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor. Numai că aici, sub Bucurestes, a fost construită, de asemenea şi cea mai crudă închisoare, ferecată cu lacăte magice: un labirint în care cei care pătrundeau nu mai ieşeau niciodată la suprafaţă, pentru că nu mai reuşeau să găsească drumul. Vă întrebaţi de ce oare nu le dădea prin minte să facă semne pe pereţi şi să meargă după ele? Simplu, pentru că labirintul însuşi era viu şi îşi schimba reţelele de coridoare permanent. Pământul acesta, domnilor, a fost un pământ viu dintotdeauna. De aia ţara s-a numit Geţia sau Geia, iar geţii au fost fii săi”.
Şi tot aici, în labirintul de sub Bucurestes, Tiberiu Alexandrescu consideră că au fost închişi ultimii zei de către Apostolul Andrei, cel care i-a creştinat pe daci. “Poate o să vi se pară ciudat că un intelectual ca mine crede în zei şi în forţe nevăzute. Credeţi-mă când vă spun un lucru: cu cât ştiinţa se dezvoltă mai mult, cu atât mai mult ea se apropie de Dumnezeu. Ajungem să ne punem nişte întrebări fireşti, iar răspunsurile nu le putem găsi în această lume, pe calea raţionamentului logic. Iar fenomenele din adâncul Bucureştilor sunt dincolo de orice logică şi raţiune”, încheie acesta.
A consemnat Andra Dumitrescu
Sursa: Obiectiv
Astept parerea prietenilor mei:
Black Angel — 21 februarie 2011 @ 1:43 pm
Chiar as vrea sa fac o vizita la Polovragi… ca e tare interesant
costache — 21 februarie 2011 @ 7:11 pm
@ Black AngelȘ Nu vei regreta Costele! Eu am vizitat pestera de patru ori si oricand as mai vizita-o! te rog sa ma crezi, ca de fiecare data cand am iesit, aveam o stare de liniste deosebita!
Geocer — 22 februarie 2011 @ 11:28 am
De multa vreme tot zic si eu ca merg sa vizitez zona Polovragi. Dar pana la urma tot o sa ajung.
Cat priveste intamplarile stranii pe care le povestesti in legatura cu metroul … ciudat! Am lucrat in 1989 la statia Stefan cel Mare si nimeni nu povestea astfel de intamplari. Daca intr-adevar ar fi avut loc, eu cred ca s-ar fi povestit inca de pe atunci!
Cristian Lisandru — 22 februarie 2011 @ 2:12 pm
N-am ajuns în zonă. Încă. Dar, având în vederea ceea ce aţi scris dumneavoastră aici – mi-am şi extras nişte informaţii, sincer să fiu – pot spune că mi-aş dori. Ce ciudat este să ai atâtea zonă interesante prin propria ţară şi să fii mai mult cu ochii către depărtări. Nu mă pronunţ asupra fenomenelor paranormale, dar – cum sunt open mind, din acest punct de vedere – nimic nu este imposibil, în ultimă instanţă… O zi cât mai bună să aveţi!
munteanul — 22 februarie 2011 @ 2:30 pm
Foarte interesant! La Peştera Polovragi nu am fost dar trebuie să merg.
Cât despre uriaşi, dacă nu ar fi existat nu ar mai pomeni legendele de ei. Simplu!
Nu ştiu de ce se ascund aceste dovezi, aşa s-a procedat tot timpul. . . poate că oamenii chiar nu pot face faţă acestor adevăruri.
Importanţa lucrurilor mici | Raza mea de soare — 22 februarie 2011 @ 3:48 pm
[…] Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania. Tags: chip, Dan Puric, descriere, eveniment, Fra Angelico, […]
Importanţa lucrurilor mici | Raza mea de soare — 22 februarie 2011 @ 3:48 pm
[…] Dima, Carmen Negoiţă, Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania. Tags: chip, Dan Puric, descriere, eveniment, Fra Angelico, […]
Udrea vrea sa il schimbe cat mai repede pe Boc « Hai ca se poate! — 22 februarie 2011 @ 4:46 pm
[…] Triunghiul Bermudelor din Oltenia şi alte mistere nedescifrate încă – Nea Costache […]
Cate zile va rezista Gaddafi? — 22 februarie 2011 @ 6:44 pm
[…] Triunghiul Bermudelor din Oltenia şi alte mistere nedescifrate încă – Nea Costache […]
Aurora Georgescu — 22 februarie 2011 @ 7:39 pm
Nea Costache, foarte, foarte interesant materialul expus. Cum sora mea a locuit in Targu Jiu aproximativ 15 ani, fiind repartizata profesor de matematică la una din şcolile din acel acest oraş, în fiecare vară veneam cu băieţii noştri la ea deoarece zona era tare frumoasă, iar obiective turistice berechet. Aproape zilnic mergeam cu băieţii la baie şi plajă pe malul Şuşiţei sau Jaleşului. Valea Gilortului mi s-a părut extraordinară, mai ales că pe atunci nu era deloc vizitată, sau cel putin noi atunci n-am întâlnit nici tipenie de om. Doar apa Gilortului vijelioasă, sărind în zeci de stropi şi mici cascade , pe pietroaiele imense, unele chiar ciudat de cubice, ce despicau apa în două ne-a întâmpinat spunându-ne în graiul ei legende şi poveşti, pe care doar eu le-am înţeles şi le tot spun nepoţilor mei. Printre multe altele am vizitat şi Polovraciul unde avea o familie prietenă şi bineînţeles vestita peşteră. Am citit atunci câte ceva, dar multe din informaţiile pe care le-am aflat azi aici nu le-am ştiut. Este o plăcere să vin pe blogul dumneavoastră fiindcă de fiecare dată plec de aici mai bogată spiritual.
Fanaticii ar putea ajunge la putere în statele arabe spune presedintele Rusiei Dmitri Medvedev — 22 februarie 2011 @ 7:50 pm
[…] Triunghiul Bermudelor din Oltenia şi alte mistere nedescifrate încă – Nea Costache […]
Omul cu şopârla… « Dispecer Blogosferă — 22 februarie 2011 @ 9:14 pm
[…] Vania, Nea Costache, Manuel,Oana, Cristi, […]
simona ionescu — 23 februarie 2011 @ 11:09 am
off topic, nea Costache, dar stiu ca te intereseaza subiectul:
http://www.click.ro/din_inima_pentru_copii/cazuri/Paul-spera-medicii-francezi-faca_0_1126687429.html
costache — 23 februarie 2011 @ 11:54 am
@ Geocer : Articolul este preluat. Oarecare indoieli am si eu in legatura cu ultima parte. Merita a fi vizitata pestera!
@ Cristian Lisandru: Cand aveti ocazia, va recomand vizitarea acestei pesteri! Asa eeste, sunt atat de multe frumuseti naturale in tara noastra si din pacate, nu leputem vizita pe toate, oricat ne-am dori!
@ munteanul: Asa este, sunt prea multe legende, unele scrise, altele orale, in legatura cu existenta in decursul istoriei indepartate a uriasilor numiti popular uriesi, jidovi sau novaci!!!
Chiar si biblia vorbeste de existenta uriasilor:
“Uriasii erau pe pamant in zilele acelea…Acestia erau viteji si au fost in vechime oameni cu nume.” Geneza 6,4
In plus, au fost descoperite schelete, unele destul de bine conservate, in diverse parti ale lumii:
http://www.youtube.com/watch?v=j-61FdeOxNg
sau
http://www.youtube.com/watch?v=1P42j9Xltyg&feature=related
Atat de putine cunoastem…
tarzan(claudiu cojocaru) — 24 februarie 2011 @ 10:25 am
Am fost in zona Polovragi frumos material ,cum mineritul in Gorj este pe cale de disparitie poate prin materialele publicate de Dvs despre frumoasa zona a Gorjului, atragem privirea Europei spre o zona frumoasa si misterioasa, sunt foarte multe de vazut (Podul lui Dumneze,Lacul Zaton ,Pestera Ponoarele,Padurea de liliac,hotar cu jud. Gorj)(Muntii Vilcan,Manastirea Tismana,Hobita, locul de nastere al lui Brancusi,Pestera Muierii (Muierilor),capodoperele lui Brancusi din mun. Targu Jiu,si sunt multe de spus si de aratat turistilor din intreaga lume.Va doresc multa sanatate si tineti-o tot asa
…Fii devenirea ta… | Raza mea de soare — 24 februarie 2011 @ 11:39 am
[…] Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, Vania. Tags: centru, frică, frumos, Gânduri, integrat, minunat, […]
costache — 24 februarie 2011 @ 11:42 am
@ Aurora Georgescu: D-na Aura, inteleg ca d-v. sunteti o mai veche vizitatoare a frumusetilor naturale ale Gorjului. va multumesc pentru frumoasele cuvinte! va urez o zi frumoasa!
@ tarzan(claudiu cojocaru): Bine ai venit pe blogul meu prietene Claudiu! Toate aceste frumuseti si monumente naturale pe care le enumeri in comentariul tau, poate lezne constitui o lista a obiectivelor de vizitat pentru un turist ce doreste sa cunoasca frumusetile Gorjului! Multam de vizita si-ti urez o zi frumoasa!
Iarna. În noi | Gabriela Savitsky — 24 februarie 2011 @ 4:06 pm
[…] invit la meditaţie: Gabitzu, Teo Negură, Răzvan, Theodora Marinescu, Nea Costache, Zinnaida, Gabriela Hellen, Mirela Pete, Cu Elisa, Madi şi Onu, Ioan Usca, Adela Onete, […]
Grijile premierului Emil Boc: PD-L a deraiat de la principiile “domnului Traian” si pregatirea PDL-ului pentru alegerile din 2012 « Hai ca se poate! — 24 februarie 2011 @ 6:28 pm
[…] Triunghiul Bermudelor din Oltenia şi alte mistere nedescifrate încă – Nea Costache […]
razvan — 25 februarie 2011 @ 12:11 pm
Nu am mai auzit de asemenea intamplari in Bucuresti. Oare din toti cei are au muncit la construirea metroului, doar un singur om a mai supravietuit?
costache — 25 februarie 2011 @ 7:39 pm
@ razvan: Articolul l-am preluat. In ceea ce priveste povestea cu metroul, si eu am rezerve!
Sergiu — 26 februarie 2011 @ 7:21 pm
Super articolul Nea Costache:)
@ Munteanul: Sa mergi neaparat sa vezi pestera, este foarte frumoasa, ca toata zona de altfel, pentru cazare te poti adresa ghidului pesterii, nea Papurica. El are si o pensiune in Polovragi.
polimedia.us/fain/ — 28 februarie 2011 @ 1:48 pm
Triunghiul Bermudelor din Oltenia –i alte mistere nedescifrate –nc– – Blogul lui Nea Costache…
„Mistere… Despre toate acestea, dar şi despre existenţa unor coridoare pe întreaga zonă a munţilor Carpaţi, dar şi pe sub Dunăre sau Bucureşti, despre pământul viu se aude din ce în ce mai des. Totuşi sunt multe mistere neelucidate, fie pentru că nu s…
Mutari | Raza mea de soare — 20 martie 2011 @ 4:43 pm
[…] Dan Pătraşcu, Flavius, Gabriela Savitsky, Mircea Popescu, Mirela Pete, Madi si Onu Blog, Nea Costache, Simion Cristian, Teo Negură, […]
Pestera misterioasa in Romania | Romania de Aur — 11 noiembrie 2011 @ 6:24 pm
[…] Sursa foto Tweet […]
Maria Claudia — 13 martie 2012 @ 1:19 pm
Foarte interesant!Am crescut cu legende despre jidovi,uriasii care-au trait pe meleagurile noastre.
Oare sa fie adevarate aceste legende?Pe maica n-o pot intreba,a plecat acum 14 ani,Dumnezeu s-o odihneasca!M-ati pus pe ganduri!
Aledas — 7 iulie 2012 @ 7:28 pm
Buna ziua !
Eu am fost de curand la pestera Polovragi , am nimerit acolo chiar la ora inchideri , tocmai iesise ultimul grup din pestera si domana ( ghidul ) tocmai punea lacatul pe grilaj ( exista un grilaj mare metalic la intrarea in pestera ) insa dupa cateva insistente spunandu`i ca am batut cale lunga din Bucuresti doar ca sa vad pestera , iar timpul nu`mi permitea sa raman peste noapte …. Ghidul ne`a deschis ( mie si prietenei mele ) si am facut un tur in pestera …stiti cum sunt ghizii au ,,placa pusa ” vorbesc mereu si mereu aceeleasi subiecte , in timp ce`i prezenta in mare graba prietenei mele pestera eu am ramas ceva mai in spate admirand frumusetea ,,naturii” insa deodata am simtit ca in spatele meu mai este cineva ….sincer mi`a for putin teama sa intorc privirea …imediat am simtit un miros inecacios de putred de lemn putred , iar pielea mi sa facut ca de gaina ….am facut cativa pasi mai rapizi si apoi m`am intors , tot ce am putut vedea a fost o umbra ,,furisanduse” dupa un perete ( culmea ghidul apoi ne`a povestot ca ea si inca 2 barbati fiind in pestera , pur si simplu o umbra sau ceva de genul le`a taiat calea ) va spun cu toata raspunderea ca ceva este acolo si poatea ca orice ar fi fost acum mii de ani , inca mai este acolo … mergeti si ve`ti simti pe pielea vostra .
Aledas — 7 iulie 2012 @ 7:34 pm
Buna ziua !
Eu am fost de curand la pestera Polovragi , am nimerit acolo chiar la ora inchideri , tocmai iesise ultimul grup din pestera si doamna ( ghidul ) tocmai punea lacatul pe grilaj ( exista un grilaj mare metalic la intrarea in pestera ) insa dupa cateva insistente spunandu`i ca am batut cale lunga din Bucuresti doar ca sa vad pestera , iar timpul nu`mi permitea sa raman peste noapte …. Ghidul ne`a deschis ( mie si prietenei mele ) si am facut un tur in pestera …stiti cum sunt ghizii au ,,placa pusa ” vorbesc mereu si mereu aceeleasi subiecte , in timp ce`i prezenta in mare graba prietenei mele pestera eu am ramas ceva mai in spate admirand frumusetea ,,naturii” insa deodata am simtit ca in spatele meu mai este cineva ….sincer mi`a fost putin teama sa intorc privirea …imediat am simtit un miros inecacios de putred de lemn putred , iar pielea mi sa facut ca de gaina ….am facut cativa pasi mai rapizi si apoi m`am intors , tot ce am putut vedea a fost o umbra ,,furisanduse” dupa un perete ( culmea ghidul apoi ne`a povestot ca ea si inca 2 barbati fiind in pestera , pur si simplu o umbra sau ceva de genul le`a taiat calea ) va spun cu toata raspunderea ca ceva este acolo si poatea ca orice ar fi fost acum mii de ani , inca mai este acolo … mergeti si ve`ti simti pe pielea vostra .