Mai multe secţiuni din creierul lui Albert Einstein au fost expuse la Philadelphia, în cadrul Muetter Museum and Historical Medical Library, conform agenţiei RIA Novosti.
A fost un om unic, iar faptul că putem expune organul asociat inteligenţei extraordinare a lui Einstein reprezintă o oportunitate unică,” a precizat Anna Dhody, curator al muzeului şi cea care s-a ocupat de expunerea celor 46 de secţiuni din creierul celebrului fizician.
Aceste secţiuni extrem de fine, au fost deţinute de Dr. Thomas Harvey, cel care a realizat autopsia după moartea lui Einstein, în 1955, la vârsta de 76 de ani. În cadrul procedurilor de autopsie, Harvey a extras creierul lui Einstein, dar nu l-a mai pus înapoi.
Apoi aceste secţiuni au trecut din mână în mână până când ultimul lor posesor, Lucy Rorke-Adams, a decis să le doneze muzeului. Printre exponatele muzeului se mai numără o tumoare extrasă de la preşedintele american Glover Cleveland şi ţesut din zona gâtului prelevat de la John Wilkes Booth, asasinul preşedintelui Abraham Lincoln. AGERPRES
Noi cu ce ne-am fi putut lauda? Cu… penisul lui Terente, daca acesta nu se degrada inca din 2009 conservat de insusi Mina Minovici si aruncat la gunoi! Celebrul organ al lui Terente care la vremea respectiva si mult dupa aceea a intrat in legenda, a fost inlocuit cu un altul, cu dimensiuni mult mai mici! Pacat, si noi romanii ne-am fi putut lauda cu ceva!
just say no… | freestyler — 28 noiembrie 2011 @ 11:14 am
[…] viață. _____________ Amestecate, de prin blogosferă: trei pe săptămână, zâmbiți, vă rog!, einstein și terente, youtube… tradus, jurnalul unui iubitor de rom, apa nu hidratează Share […]
Andrei — 28 noiembrie 2011 @ 11:27 am
Nea Costache, afisam o cultura cam sumara.
Sa ne amintim de Racovita, Blaga,Brancusi…
Da daca romanu uitandu-se la emisiuni si telenovele de toata jena, a ajuns sa aiba doar falusuri in cap…
Sa stiti ca nu e o rusine sa citim lucrari cu adevarat valoroase. Si atunci gandim ca in acele lucrari.
Preparative « Gabriela Savitsky — 28 noiembrie 2011 @ 12:03 pm
[…] Atitudini, Gabriela Elena, Zinnaida, Blogulise, Rokssana, Nea Costache, Mika, Theodora Marinescu, Simion Cristian, Ioan Usca. Share […]
costache — 28 noiembrie 2011 @ 1:59 pm
@ Andrei: Andrei, acest articol este o gluma! Chiar si noi, romanii, avem si am avut o seama de personalitati recunoscute pe plan mondial, nu putine revolutionand stiinta si tehnica. Ca avem destui romani care au o cultura redusa, se datoreaza faptului ca acestia nu citesc, nu urmaresc chiar si putinele emisiuni culturale sau stiintifice si se multumesc cu tot ceea ce este kitsch in materie de emisiuni televizate.
Theodora — 28 noiembrie 2011 @ 2:50 pm
🙂 🙂 🙂
Pensionarii români printre cei mai mai saraci din UE – Cum vrea guvernul sa iasa din criza pe spatele saracilor romani in timp ce liderii PDL si afaceristii apropiati puterii continua sa se imbogateasca « Hai ca se poate! — 28 noiembrie 2011 @ 3:12 pm
[…] Eistein și… Terente! – Nea Costache […]
mitzaabiciclista — 28 noiembrie 2011 @ 6:24 pm
amuzantă comparaţie, nea Costache 😀
Vasile Blaga presedintele Senatului – 69 voturi pentru Vasile Blaga 63 de voturi pentru Titus Corlatean – Inca o dovada ca UDMR-ul nu trebuie sa mai ajunga la guvernare « Hai ca se poate! — 28 noiembrie 2011 @ 6:34 pm
[…] Eistein și… Terente! – Nea Costache […]
Teo Negura — 28 noiembrie 2011 @ 7:20 pm
M-am distrat, nea Costache, faina de tot asocierea 😉 Totusi, nu m-as duce sa ma holbez la creierul nimanui, ca mi-e greata 😀
Zoro — 29 noiembrie 2011 @ 1:10 am
Teo: la creier nu, da la Terente da???
Zoro — 29 noiembrie 2011 @ 1:10 am
:):):)
costache — 29 noiembrie 2011 @ 10:28 am
@ Theodora: Amuzant, nu?
@ mitzaabiciclista: Mersi Mitza!
@ Teo Negura: Te cred Teo, totusi, te asigur ca la scula lui Terente s-ar fi holbat destui (destule)!
@ Zoro: Asta ziceam si eu Zorro!
Salvaţi creaţia! « Gabriela Elena — 29 noiembrie 2011 @ 12:26 pm
[…] Ioan Usca, Lilly, Lunapatrata, Madi si Onu, Manole, Mirela Pete, Motanul incaltat, Melami, Napocel, Nea Costache, Nice &Dragos, Nimic nou, Adela Onete, Oana Clara, Orry, Pato Basil, Stefania, Ragnar, Roscata, […]
BM — 29 noiembrie 2011 @ 1:07 pm
noi ne vom lauda cu iliescu acest geniu al democratiei
FEMEILE CONSERVATOARE LUPTĂ ÎMPOTRIVA CANCERULUI MAMAR « Hai ca se poate! — 29 noiembrie 2011 @ 1:57 pm
[…] Eistein și… Terente! – Nea Costache […]
costache — 29 noiembrie 2011 @ 3:25 pm
@ BM: Nu, cu Basescu, marele carmaci, exponent al democratiei, cel mai „iubit” sef de stat din toate timpurile! Iliescu? A avut pacatele lui (si nu sunt putine!) dar ramane cel mai de seama om politic dinb ultimele doua decenii!
Groparu — 29 noiembrie 2011 @ 3:59 pm
Buna, Nea Costache!
Ai castigat concursul pe Groparu! http://groparu.ro/idei-de-cadouri-de-craciun-cu-concurs/
Te rog sa urmezi indicatiile din postare pentru a-ti ridica premiul. Multumesc frumos si te mai astept;)
Zoro — 29 noiembrie 2011 @ 5:07 pm
Domnu’,
ma scuzati, da Zoro vine de la Zoroastru.
:).
Elena — 29 noiembrie 2011 @ 6:53 pm
ne putem lauda cu tipul care si-a bagat penisul in sticla:))
Zoro — 29 noiembrie 2011 @ 7:02 pm
Elena,
e o decoratie postmortem…
Bulgarii cresc salariul minim pe economie si pensia minima si ingheata salariile guvernantilor – La noi de ce nu se poate? « Hai ca se poate! — 29 noiembrie 2011 @ 7:12 pm
[…] Eistein și… Terente! – Nea Costache […]
costache — 29 noiembrie 2011 @ 7:20 pm
@ Groparu: Eu iti multumesc Coane Gropare si… oricand, cu placere!
@ Zoro: Scuze, acum am realizat ca am scris cu „rr”!
@ Elena: Elena, din pacate altii i l-au bagat la formol in sticla! In tot cazul, in viata fiind, se spune ca ar fi fost renumit si prin organul cu pricina!
@ Zoro: Cooorect!
Zoro — 29 noiembrie 2011 @ 9:21 pm
asa e, cu 2r.
Da nu as vrea sa fiu confundat cu rromu’. 🙁
costache — 30 noiembrie 2011 @ 8:44 am
@ Zoro: Nici n-am avut intentia Zoroastrule!
Vlad — 3 decembrie 2011 @ 12:07 pm
Treabă de marketing în ambele cazuri… Ia să fie expus un oarecare muzeu cel mai mare rinichi din toate timpurile… sau cel mai subţire timpan… credeţi că s-ar fi înghesuit lumea să le vadă? Eu nu cred… Da’ când e vorba de puţină pornăială, mai ales de un falus xxl, e greu să rezişti tentaţiei! Na, fiecare cu ce n-are!
just say no… | DAP — 16 decembrie 2011 @ 9:36 am
[…] Amestecate, de prin blogosferă: trei pe săptămână, în tren, zâmbiți, vă rog!, einstein și terente, youtube… tradus, jurnalul unui iubitor de rom, apa nu hidratează Related Articles […]