De ce frate atâtea bancuri cu olteni?

Dracu’ știe? Io zic că ăilanț’ românași di p’in Ardeal ori Moldova or fi venit pi la noi p’in Oltenia de ne-au văzut năravurile, ori ni le-au găjbit înca de p’in vremurile cân’ olteni de-ai nostri s-au aciuiat pi la ei… Cum-necum, încă de pe vremea de cân’ îmi mijisă și mie mustăcioara și-am început să mai îmblu și eu p’in lume, c-am și-nceput să-i aud pe-ailanț’ cum făceau baschiură de olteni: ba că poartă camașă cu pătrățele s-aibă un’e juca purecii șah, ba că și-ar face căși rotunde, cică să nu-i vorbească vecinii pi la colțuri, ba că atunci cân’ n-am avea ce face, ne dezbrăcăm să ne păzim hainele, ba că ne-am îngropa morțî’ la un metru-n pământ să fie primii la inviere, ba că-și fac oltenii fântâni săpând un șanț și ridicându-l în picioare, ba că-și atârnă un sutien de lustră ca să se simtă-n sânul familiei… Ce-or avea frate cu noi ăilanț’, că slavă Domnului, năroji îs pe de-a rându’, și-n Moldova și-n Ardeal nu numa-n Oltenia, după cum și de-ai deștepț’ ‘i plină țara de ei de-a lungu’și de-a latu’! Ei, da’ nu zîc, cân’ văzură ei oltenii mei cum să face bășcălie de ei, să pusără și ei pe făcut bancuri în care să vadă toț’ ailanț’, cât de destupaț’ îs ei la cap, bunăoară ce deștepț is ei și ce tăntălăi îs ăilanți’, da vă zîsăi, pe de-a rându-n țara asta, îs și oameni proști da’ și deștepț’ foc! Ei, acu’ poate-oț’ râde de mine or’ mai bine zîs de oltenii mei, da’cândva aveam și noi ciudățeniile noastre și paaarcă n-aș jura că n-am mai avea și altele-n vremurile de-acu’!

Nu c-aș fi prea bătrân, da’ nici tinerel flăcăoas n-oș mai fi, da’… dracu’ știe, tare ciudaț’ iereau și-ai bătrâni de i-am mai apucat și io pe vremea prunciei mele, zău așa! Nu mă credeț’? Păi să vă zîc: de-și puneau dovlecii pe coastă, îi legau de-un țăruș bine-nfipt în pământ, pasă-mi-te să nu să duca la vale cică: alțî’ , de-aveau vreo blană-două ruptă-n gard și le era frică să nu le treacă porcu’ la vecin s-aibă scandal cu ăla că-i strica grădina, în loc să bată dracului blanele alea, îi puneau bietului porc un jujeu la gâtu-i! Ce-i ăla jujeu? Ce să fie, trei bețe legate cu sârmă ori sfoară la capete în triunghi, puse su’ gușa porcului. Cân’ săracului râmător i s-ar fi dat să râme și p’in grădina vecinului și-ar fi vrut să treacă p’in gaura din gard, nu putea trece că-i rămânea jujeu-n blănile ale bune din gard! Altă ciudățenie oltenească? Ca și aia cu jujeu’ de gâtu’ porcului, d-apoi nici asta de v-o zic acușa, nu le-am mai văzut de cân’ aveam caș la chiotoarele gurii! Care-i ciudățenia aia? Câte-o babă de-avea vreo gâscă cu boboci mititei pi la noi pi la țară, ‘i-nfigea bietei gâste o pană de-aia mai lungă, smulsă ori de la ea ori de la vreo surată de-a ei… unde credeț’? ‘I-nfigea ditai pana prin ale două nări ale ciocului, de zîceai că biata gâscă-i un sălbatic d-ăla din nu’ș’ ce trib, că-i trecea pana de-a stânga și de-a dreapta ciocului mai bine de-un lat de palmă! Să nu mă-ntrebaț’ de ce-i băga câte-o babă pana-n nas la gâscă, și să mă pici cu ceară și nu spun, nu de alta dar nu știu neam, și tare-as fi curios să aflu, da’de unde, că babele de făceau de-astea,îs oale și ulcele săracele! De-aia zîc, poate m-aț’ lamuri domniile voastre, chiar de-aț’ fi ardeleni ori moldoveni!

Related Posts