Luminița Dobrescu în dialog cu Nea Costache – Interviu

Nea Costache – Noi, gorjenii, sau mai bine zis bătrânii noștri, când erau curioși să afle de unde sunt interlocutorii lor, îi întrebau: „dumneata de unde te tragi de pământ”? Tot așa și eu, un gorjean sadea, îndrăgostit de graiul și tradițiile gorjenești, vă întreb la fel: de unde vă trageți de pământ doamna Luminița Dobrescu? Unde ați copilărit?

Luminița Dobrescu – M-am născut la București, mama mea era originara din Corbeanca/Tamaș iar tatal meu era gorjean din comuna Câlcesti, comună apropiată de Tismana. Copilăria mi-am petrecut-o (aici mă refer la vacanțele lungi de vară) în Gorj, la familia tatălui meu. Eram o familie numeroasă iar vacanțele petrecute în nostalgia și frumusețea satului din Gorj, cu case cu prispă, cu grădini îngrijite, cu vii pline de struguri gustoși, cirezi de vite și ciurde de gâște, mi-a rămas intipărit în memorie. Acele momente le simt și azi prezente ori de câte ori îmi revin în memorie. Sunt momente de puritate ale existenței unei vieți de copil fără griji, momente care și-au lăsat adânc amprentele în caracterul și felul meu de a fi, fără care existența mea ar fi fost adânc vitregită.

Nea Costache – Iată că din zona Tismanei, un loc încărcat de istorie, cu oameni frumoși ce-și purtau cu mândrie straiele țărănești cusute în casă cu migala și pasiune de femeile locului, a dat României deceniului șapte al mileniului trecut, nu o simplă Luminița, ci o adevarată stea a muzicii ușoare românești. Deși eram în acea vreme doar un adolescent abia intrat pe băncile liceului, nu am uitat apariția pe scena Festivalului Internațional “Cerbul de Aur”de la Brașov, a unei fete de nici 23 de ani, tunsă scurt, slăbuță, în pantaloni, parcă cu o umbră de timiditate și emoție, dispărute odată cu primele acorduri ale piesei “Of, inimioara”. A urmat o voce clară, melodioasă, plină deîncărcătură emoțională, ce a reușit să electizeze atât publicul, cât și pe cei aflati în fața televizoarelor și a aparatelor de radio. Până la momentul Brașov – 1969 având un juriu de componență internațională a decis ca dv, să primiți cel mai mare premiu, v-aș ruga să ne spuneți: când v-ați descoperit pasiunea pentru muzică și când ați debutat?

Luminița Dobrescu – Pasiunea pentru muzică mi-am descoperit-o încă de mic copil, în anii ’50, ani lipsiți de confort. Am avut norocul să beneficiez de un radio cu pick-up și niște discuri cu muzică italiană. Începusem să învăț aceste cântece la modă în limba italiană, ceea ce mi-a deschis noi perspective legate de capacitatea muzicală a glasului meu. Mai târziu, mi-am alcătuit un cor privat alcătuit din copii de varsta mea cu aptitudini muzicale, cor pe care-l conduceam. Astfel am ajuns să ne producem în fața altor copii și a părinților. Mult mai târziu, în liceu, am fost remarcată de profesorul meu de muzică, numit Pufulete, care a intocmit un quartet de muzică populară, eu fiind solista acestuia. Am avut atâtea succese, încât, într-o zi, am ajuns și la televiziune (TVR). Aici am fost remarcată de regizorii Cornel si Ileana Pop, realizatorii unei emisiuni de muzică ușoară pentru tineretul începător – Clubul tinereții. Emisiunea a însemnat începutul lansării mele în muzica ușoară româneasca. De aici au urmat alte și alte emisiuni, iar într-o zi, mă cunoaște compozitorul George Grigoriu, care inspirat de tineretea, dinamismul si vocea mea cristalina, mi-a compus primul meu cantec, devenit în scurt timp șlagăr. Este vorba despre piesa „Doar băieții sunt de vină”. Acest moment a constituit rampa de lansare in viitoarea mea meserie, faza de profesionism.

Nea Costache – Imediat dupa Festival, piesa dv. “Of, inimioara” era atat pe buzele tuturor copiilor, adolescenilor și tinerilor, dar și a celor trecuți de prima tinerețe. În scurta perioadă până la plecarea dv. din țară au urmat și alte piese ca: “îndragostiții n-au nevoie de cuvinte”, “Masa tacerii”, “Dragostea nu-i val de mare”, “Daca nu iubesti”, “Doar baietii sunt de vina” si încă altele, piese ce în scurt timp au devenit șlagăre. Întrebarea mea este: cu ce compozitori și textieri ati colaborat, și dacă toate aceste piese au fost compuse special pentru dv.?

Luminița Dobrescu – Toate piesele mai jos enumerate au fost scrise special pentru mine:

1. Doar băieții sunt de vină – G. Grigoriu

2. Dragostea e val de mare – G. Grigoriu

3. Îndrăgostiții n-au nevoie de cuvinte – Edmond Deda

4. Când tinerii iubesc – G. Grigoriu

5. Dacă nu iubești – G. Grigoriu

6. Masa tăcerii – Alexandru Mandi

7. Romanţa romanţei – Alexandru Mandi

8. Ia din viaţă – G. Grigoriu

9. Of inimioară – Edmond Deda

10. E vina mea – Viorel Butnaru

11. Prima iubire – Bujor Miscutia

12. Cu Inima ta n-am probleme – Henri Mălineanu

13. Neuitate – G. Grigoriu

14. Din zi în zi – H. Mălineanu

15. Ninge – Aurel Manolache

16. De nimeni nu m-ascund – Temistocle Popa

17. Mă iubeşte şi pe mine cineva – Aurel Giroveanu

18. Tic-tac – A. Giroveanu

19. Îmi place să mă plimb pe ploaie – Horia Moculescu,

etc.

Nea Costache – La un an după Festival, timp în care ați avut o activitate artistică deosebit de intensă, cu turnee atât în țară cât și în strainatate, ați optat să alegeți libertatea, plecând în Germania. Trebuie să vă mărturisesc că mulți dintre fani, dupa plecarea dv. au regretat asta, și pe undeva le dau dreptate: s-au simțit văduviți de alte și alte șlagare ce ni le-ati fi putut dărui. E normal ca fiecare om să-si organizeze și să-si trăiască viața așa cum crede el de cuvință, totusi, dv., atunci, o tânără artistă aflată pe culmile succesului, iubită și adulată de toate generațiile de iubitori ai muzicii ușoare românești, ați ales să plecați din țară. Vă rog să precizați: care au fost motivele care au stat la baza hotărârii dv. de a părăsi țara, motive ce au putut cântări mai mult decât succesul avut în cariera artistică din Romania?

Luminița Dobrescu – Este o întrebare pe care mi-am pus-o și eu deseori cu toate că avusesem motive serioase, care la acea vreme, se pare că au cântărit mai mult decât perspectivele de a fi făcut o carieră de exceptie. Deciziile luate în anii fragezi ai tinereții,mai rar corespund cu deciziile luate la o varsta matură. În contexul de atunci, iar acest lucru nu trebuie ignorat, faptul ca o tânără artistă dintr-o țară comunistă are posibilitatea de a cunoaște și altceva decât cunoaște în țara natală, să savureze și un alt stil de viață, să-și poată exprima părerea liber, să nu fie nevoită să mintă, să se ascundă, să colaboreze (voit sau nevoit) cu sistemul de securitate al statului, într-un cuvânt, să aspire la un alt mod de viață, civilizat și liber. În ultimă instanță, ca să vă pot da un răspuns corect, motivele au fost două:

1. O căsnicie care nu funcționa prea bine și chiar dacă nu aș fi luat hotărârea de a părăsi țara, tot nu mai putea fi salvată, motivele fiind multe și complexe.

2. Refuzul de a colabora, chiar la modul general, pur informativ, cu securitatea acelei vremi. Aici trebuie să precizez un lucru foarte important care, astăzi este ignorat de o anumita categorie și anume, faptul că nu -am lăsat cumpărată de aceștia, cu toate că in mod sigur, așa cum s-a întâmplat și altor colegi de breaslă, aș fi fost răsplătită la propriu și la figurat. Aceste organizatii secrete se aseamănau mult cu masoneria de astăzi sau cu anumite secte religioase, care drept contra serviciu, te-ar fi ajutat să faci o carieră de excepție. Ei bine, eu am avut acest curaj de a spune NU. Din această cauză, pare paradoxal faptul că o artistă care era plătită ca un artist al poporului, ce se bucura de toate privilegiile posibile, care scrisese deja istorie prin marele premiu de la Festivalul international Cerbul de Aur, să renunțe la tot și să o ia de la capăt intr-un sistem capitalist, unde regulile jocului erau cu totul altfel. Nu m-a interesat să devin o regină de carton, o colaboratoare a securității, am avut coloană vertebrală și un caracter de neclintit, mi-am rămas până în ziua de astăzi fidelă, ceea ce-mi dă multă forță mentală și-mi oferă respectul total al celor ce gândesc ca mine. Eu am fost și sunt o regină într-un sistem capitalist, am primit de la viață tot ce mi-am dorit, nu a trebuit să mă vând sau să înnot în ape tulburi, cu minciună, fățărnicie și oportunism.

Nea Costache – Stiu ca pe vremea regimului de trista amintire, cei care reușeau să părăsească lagărul comunist, era dusă împotriva lor o campanie de denigrare, fiind considerați trădători de țara și condamnați în lipsă de către instanțele comuniste. Ce repercursiuni au fost pentru familia dv. rămasă în țară? Dv. ați fost condamnată?

Luminița Dobrescu – Da, este adevărat că vechiul sistem pedepsea aspru pe ce-i care-l trădau. De regulă, serviciile de contraspionaj erau delegate de catre MAI să ne urmărească, să dezinformeze masele, să ne desfiinteze prin zvonuri false, să fim discreditați la maximum. Să nu credeți că cei care au contribuit acum 40 de ani la demolarea noastră nu o fac și astăzi! Chiar unele din colegele mele, care și-au dorit ca noi, cei plecați, să nu ne mai întoarcem, se tem de noi, de concurența noastră, de faptul că sunt date în vileag, compromise, realitate care poate fi citită deseori pe site-urile de pe internet. Atitudinea acestora a fost și continuă să fie criminală, dar cum se spune – insuși cine sapă groapa altuia, cade el în ea. Familia mea nu a suferit oribilități, cel puțin așa știam de la ei, erau însă presați să mă readucă în țară! Fusesem condamnată la 10 ani de închisoare politică, după care am fost amnistiată. Motivele îmi sunt necunoscute.

Nea Costache – Noi, românii, cu mentalitatea noastră balcanică pe care ne-o recunoaștem, e adevărat, tacit, odată ajunși în occident, ne acomodăm foarte greu cu modul lor de viață, mult mai organizat și civilizat decât al nostru. Întrebarea mea: cum v-ați acomodat cu limba și cu stilul lor de viață?

Luminița Dobrescu – Eram atât de fascinată de frumusețea, puritatea și libertatea sistemului nou în care ajunsesem, încât aveam impresia că mă aflu dintotdeauna acolo. Probleme de integrare nu au existat. Am învățat limba germană la Goethe Institut, timp de patru ani. Mi se oferise un contract de disc la o mare casă de discuri – ARIOLA/HANSA, apoi la EMI-ELECTROLA, începusem să cânt cubig-band-ul din Berlinul de West sub bagheta marelui BANDLIEDER – PAUL KUHN, care mi-a fost mentor si producător. În această orchestră cânta și celebrul pianist Eugen Ciceu (Cicero), al cărui frate, Adrian Ciceu (Cicero), îmi devenise partener. Au urmat emisiuni TV, filme, 10 discuri, turnee, așa că nu am simțit ruptura de vechea mea activitate din România.

Nea Costache – Stimată doamnă Luminița Dobrescu, dv., o artistă ce a lansat șlagăre nemuritoare, înscrise cu litere de aur pe frontispiciul muzicii ușoare romanești, am aflat că sunteți pasionată și de obiecte de artă și antichităti, această pasiune descoperindu-v-o în Germania. Aceasta constituie pentru dv. un simplu hobby sau s-a transformat și în business? Vă considerați un autodidact, aveți capabilitatea de a vă perfecționa într-un domeniu cu care considerați că aveți afinități?

Luminița Dobrescu – Pasiunea pentru obiectele de artă o aveam de mult, numai că în România nu aveam posibilitatea și nici banii respectivi să încep să colecționez. În Germania am prins perioada anilor ’70 când lumea arunca toate vechiturile de prin pivnițe, printre care, deseori întâlneai și adevărate valori – trebuia numai să te pricepi.

În această perioadă se înființau așa numitele Marchee aux puces care mai existau și în Berlin, Londra, Paris… Erau talciocuri cu opere de artă din toate domeniile. M-a pasionat atât de mult, încât am început să colecționez la început bijuterii vechi, mai târziu mobilier, porțelan, tablouri. În 1982 mi-am deschis una din cele mai mari și renumite galerii din Berlin. Lucrez cu colectionari de peste tot, cu muzee, cu case de licitații, etc.

Nea Costache – Știu că în anumite ziare, în care se vorbea de artista Luminița Dobrescu, au fost comentarii mai răutăcioase la adresa dv., care de care mai jignitoare, scrise de oameni care se ascundeau sub protecția anonimatului. Stiu că aceste comentarii vă dor, dar vă asigur că noi, fanii dv. de acum patruzeci de ani, am ramas aceiați îndrăgostiți de piesele dv. și vă apreciem calitățile artistice. Se pare totuși că sentimentul acesta nefast pe care îl avem din belșug și noi românii, și aici mă refer la invidie, se manifestă și în lumea artistică de ieri si de azi iar artista Luminița Dobrescu “beneficiază” din plin de aceasta! Chiar în timpul festivalului și după aceea, se zvonea că unii colegi de breaslă de atunci, erau roși de invidie că o fetișcană cu mai puțina carieră artistică în spate, a luat pentru prima oară, cel mai mare premiu la Brașov, încercând unii, chiar să vă diminueze calitățile artistice și că ați fi fost de fapt premiată cu “ordin de sus”. Ce este adevarat și ce este fals în toate acestea?

Luminița Dobrescu – Această poveste este atât de meschină, încât nu merită vreo atenție deosebită. Este adevărat, când eu am participat la Cerb, nu eram singura, mai participând și Anda Călugăreanu și Mihaela Mihai. Zvonuri că s-ar fi ordonat de sus să se ofere României marele trofeu, a fost o aberatie a invidioșilor colegi de breaslă, nimic în plus. Dar eu vă întreb: de ce nu s-a oferit acest mare premiu uneia din colegele mele, Anda sau Mihaela? De ce mie? Eu nu aveam nicio pilă, așa cum se zvonea, că eram fata generalului Miu Dobrescu!!! Acest zvon persistă, dar întreținut de lele care încă nu suportă ideea de a nu fi fost ele câștigătoare! Este trist și totodată macabru să porți cu tine pizma aproape jumătate de secol! Penibil!

La Brașov, în 1969, a fost un juriu internațional, trofeul „Cerbul de Aur” fiind supus la vot de două ori, de două ori am ieșit eu învingătoarea. Premiul era dotat și cu un premiu în lei, în valoare de 20.000 lei vechi, o suma de altfel enorma la acea dată! Oricine ar fi câștigat, ar fi beneficiat de aceeași invidie maladivă a colegelor mele, dar eu cred într-o „justiție divină”de care acestea vor beneficia din plin cândva!

Nea Costache – Cred că pasiunea de suflet a artistei Luminița Dobrescu a fost și rămâne muzica. Vă rog să ne relatați cum a decurs cariera dv. artistică în exil. Vă doriți o relansare în muzica ușoară pe scenele din țară?

Luminița Dobrescu – La o parte a acestei întrebări, fac trimitere la răspunsul meu la a șasea întrebare a dv. Am înregistrat deja un CD – album dublu, eu fiind producător, în coproducție cu Fundația Radio România! S-a colaborat cu Big-Band-ul Ionel Tudor, cu Andrei Tudor și va fi lansat în octombrie 2011. Acest CD cuprinde o parte din șlagărele mele și o parte cu cover-uri internaționale. Albumul este în patru limbi: română, franceză, italiană, engleză.

Nea Costache – In muzica ușoară românească, după plecarea dv. din România, au apărut nu numai nume noi de artiști printre generațiile de artiști contemporani dv., dar și stiluri noi, agreate mai ales de generațiile tinere. Ce părere are Luminița Dobrescu despre muzica ușoară românească de azi și de tinerii interpreți ai ei? Numiți câțiva interpreți actuali de muzică ușoară pe care-i apreciați!

Luminița Dobrescu – Muzica românească actuală reflectă exact starea de spirit a societății românești: în parte este o muzică de „cântecele”, preferată de masele de la orașe și sate, cu teme banale de dragoste… și, apreciez o muzică bună, scrisă de tineri compozitori care au studiat conservatorul, muzică ce se conectează ușor la muzica internațională actuală. Există și un jazz de bună calitate sau o muzică etnică, îndrăgită de minoritățile conlocuitoare.

Ca exemple de compozitori:

• Andrei Tudor

• Mihai Alexandru

• Eduart Cârcota

• Gaby Baruta, etc.

Ca interpreți, apreciez:

• Paula Seling

• Monica Anghel

• Andra

• Nico

• Cotabiță

• Trăistariu

• Andreea Olariu

Nea Costache – Marea majoritate a cititorilor blogului meu sunt pasionați ai muzicii ușoare românești, cei de vârsta mea, pasionați ai muzicii ușoare a anilor ’60 – ’80 iar cei tineri sunt dornici să cunoască muzica cu care au crescut parinții lor. Ce le transmite artista Luminița Dobrescu cititorilor blogului lui Nea Costache?

Luminița Dobrescu – Le transmit să rămână fideli și pe mai departe, stilului de muzică pe care-l iubesc iar în ceea ce ma privește, dacă au fost vreodată iubitori ai muzicii mele, să încerce să-mi cunoască și latura nouă, pe care-o pot descoperi în noul meu CD, în speranța că le va spune ceva!

Nea Costache –Doamna Luminita Dobrescu, vă mulțumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu .

Vă doresc multă sănătate și așteptam cu nerăbdare reapariția dv. pe scenele românești cu noi șlagare, și așteptăm cu nerăbdare noul dv. Album!

Luminița Dobrescu – Cu multă plăcere, pentru dv. și cititorii blogului NeaCostache.com!

Vă mulțumesc pentru vizită și vă rog să vizitați și blogurile prietenilor mei: Ada, Ana Maria Deleanu, Ana Usca, Athe, Bețivul de cuvinte, Blog de prost, Blogatu, Blogul lenes rau al Cellei, Dispecer Blogosferă, Flavius Obeada, Gabi si raza ei de soare, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Glappy, Gmxul, Ilarie,  Maminineta,  Maria Postu, Marius Aldea, MeetTheSun,Mesterul Manole , Mirela Pete, Monoloage, Munteanul, Nelinistitu’ Adrian Voicu, Oana Stoica Mujea, Ovidiu Popescu, Paul G Sandu , Patranoiu Dana, Popa Țeapă, Quadratus, questioare, Ring of Gyges, Rokssana, roxana iordache , Scorpio, Shayna, Sibilla, sifilicaBlenorel, Simion Cristian, Simona Ionescu, Stropii de suflet ai Aurorei Georgescu, Teo Negura, theodora0303, Un blog… gustos!,  Vania, GorjNews, GorjExclusiv, Gorjanul