Review-uri “O viaţă împreună”
În cadrul acestei pagini, îi rog pe cititorii carţii mele să posteze părerea dumnealor sinceră despre romanul “O viaţă împreună”, cu precizarea că… nu mă supără criticile, considerându-le constructive! Mulţumesc!
În cadrul acestei pagini, îi rog pe cititorii carţii mele să posteze părerea dumnealor sinceră despre romanul “O viaţă împreună”, cu precizarea că… nu mă supără criticile, considerându-le constructive! Mulţumesc!
Impresii de lectură | Blogul lui Nea Costache — 31 martie 2010 @ 12:57 pm
[…] domniile lor, deja parcurgând-o. Începând de azi, inaugurez o nouă pagină intitulată “Review-uri”, în care-i rog pe cititorii romanului să-si spuna impresiile, chiar dacă unele nu-mi sunt […]
dragos — 31 martie 2010 @ 1:34 pm
Nu e nici Creanga. Nici Preda sau Sadoveanu. Ori, cel putin eu, nu i-am gasit. Mi-am gasit insa amintirile copilariei petrecute intr-un sat de olteni, pe undeva pe langa Filiasi. Am gasit povestile bunicului meu despre perioada interbelica, in care el, in ochii mei, devenea un supererou, demn de admirat. I-am gasit pe cei alaturi de care mi-am petrecut vacantele. I-am gasit pe oltenii mei dragi, pusi pe sotii si muncitori din zorii zilei pana-n creierii noptilor, pentru o bucata de paine. “O viata impreuna” m-a facut sa devin victima propriilor mele amintiri si trairi.
Nea Costache jongleaza cu amintiri, cu sentimente prafuite in realitatea cotidiana dar profunde si simple pentru aceea perioada, creeandu-ti, prin firul actiunii si al limbajului, o lunga serie de imagini mentale, ce altfel le-ai aduna intr-o viata de om, intr-un mod geometric descriptiv al vietii. Al vietii vazute prin prisma unui androgin compus din Nicolae si Rusanda.
As putea sa va zic mai multe dar, daca v-a atras atentia asupra cartii acest text, nu ramane atunci decat sa intrati pe blogul lui Nea Costache si s-o comandati.
Ma retrag deocamdata, inca am in cap povestile bunicului.
Multumesc Nea Costache!
(preluare http://monoloage.wordpress.com/2010/03/30/viataimpreuna/)
spedy — 31 martie 2010 @ 3:15 pm
Este genul de carte care,daca o deschizi ,nu o mi lasi din mana pana la ultimul rand.Chiar daca ,sau tocmai pentru ca vorbeste despre o lume risipita in transformarile sociale pe care la transcede,povestea este una comuna multora dintre traitorii acelor timpuri dar ,sublimeaza cea ce este esential pentru viata;respectul pentru munca,pentru inaintasi ,dragostea spontana sidesavarsita pentru cel de langa tine,impinsa pana la limita identificarii destinului.
Ritmul si culoarea specifica graiului oltenesc de acolo de la obarsie,succesiunea de cadre si de evenimente care nu este straina multora dintre cititori si faptul ca regasim multe din reperele copilariei nestirbite de imixtiunile socio-politice ,fac din acesta carte ,o lectura placuta si usor nostalgica,in sensul firesc si placut al cuvantului.
As putea sa mai pomenesc si de nuanta accentuat autobiografica ,ce te face sa recunosti in privirea lui Nicusor, lumea copilariei lui Nea Costache…Raman la parerea ca ,despre acele vremuri,despe dramele si eroismul timpului s-a scris inca foarte putin iar generatiile tinere au dreptul de a cunoaste mai mult despre sacrificiile si renuntarile ce au premers timpului lor.
spedy/31/03/2010
maminineta — 31 martie 2010 @ 9:35 pm
O viaţă împreună, e viaţa noastră a tuturor acelora ce facem parte din generaţia celor trecuţi de 50 de ani. Cartea nu se citeşte, se soarbe încet cum ai sorbi la gura sobei un pahar de zaibăr fiert, atunci când eşti bolnav.Cei de vârsta noastră o înţeleg , nu au nevoie de firul călăuzitor prin anotimpurile unor ani foarte grei.Nea Costache a scris aceasta carte pentru ca pastra vii amintirile copilariei sale, lipsită de multe bucurii.Graiul oltenesc are umorul său.Obiceiurile satului românesc, sunt respectate cu grija pentru bunul cel mai de preţ, pentru rădăcina din care ne tragem toţi.Respectul e prezent în toate paginele cărţii, aşa cum e prezent şi pe ulţele satului oltenesc de astăzi.Cuvintele simple, ce împletesc o ţesătură de poveşti trăite de mai multe generaţii, ne conduc pe noi ca şi cititori într-un univers plin de învăţăminte.Dragostea de pământul strămoşesc, respectul pentru familie ca şi celula de bază a dăinuirii poporului nostru în acest spaţiu sunt doar câteva jaloane ce arată drumul ce trebuie urmat.Vă recomand să citiţi romanul lui Constantin Stănoiu şi vă asigur că oricare dintre voi veţi păstra gustul dulce amărui al poveştilor trăite nu demult.
Povestea ei începe pe net — 1 aprilie 2010 @ 5:49 pm
[…] Autor: Constantin Stănoiu […]
Oana — 1 aprilie 2010 @ 11:46 pm
Povestea ei începe pe net
Titlul: O viaţă împreună
Autor: Constantin Stănoiu
Editura: Sfântul Ierarh Nicolae
În sfârşit o am în mână. O răsfoiesc, la început, pentru a-i simţi mirosul şi a mă familiariza cu hârtia. Dar şi hârtia trebuie să se familiarizeze cu mine. Să ne placem reciproc. Sau nu. Dar ne placem. Miroase a primăvară. Miroase a iubire. A amintiri regăsite. Miroase a tipografie.
Am cunoscut-o, ce e drept, mai întâi pe internet. E fina mea. Am botezat-o cu drag. Dar cu şi mai mare drag am ţinut-o în braţe. Atunci încă creştea în pântecul internetului. Acum e vie şi respiră lângă noi.
Cartea asta… o, Doamne. E ca o colecţie de fotografii vechi, ce trezeşte nostalgii celor ce au trăit acele vremuri, dar trezeşte şi dorinţa de-a te aventura celor ce n-au apucat să trăiască atunci.
Începe cu un deces, pentru ca mai apoi autorul să dea viaţă. Să trăiască la maxim. Să încerce să înţeleagă. Ba da, e şi Preda, e şi Sadoveanu, ba chiar şi Creangă, dar, mai ales, e Constantin Stănoiu, gorjean.
Nu, nu e o carte pe care s-o citeşti. E o carte pe care trebuie s-o simţi. La început, când am citit pe blogul autorului m-am gândit că nu o va publica cu graiul gorjenesc, dar, dacă nu ar fi făcut-o, şi-ar pierdut tot farmecul. Dar de asta nu îţi poţi da seama decât ţinând cartea în mână.
Are dragoste, pasiune, umor, obiceiuri ale satului românesc, tot ceea ce trebuie pentru a fi un roman clasic cu autor în viaţă.
Rusandra şi Niculae sunt aici, în această carte, aşteptându-vă, trăind alături de voi. Sunt acolo pentru a vă arăta cum era odinioară copilăria, cum a fost războiul şi, în general, cum a fost viaţa. O mai fi şi acum pe undeva, dar parcă tot şi-a pierdut din mirosul acela. Din bunul simţ şi din simplitate. E greu să laşi o astfel de carte din mână. Iar pentru un debut e cu adevărat spectaculoasă. V-o recomand cu cea mai mare plăcere, mai ales că vin sărbătorile de Paşti, iar acest roman are darul de-a vă umple sufletele de bucurie.
Lectură plăcută!
Gataaa 😀
gmx — 2 aprilie 2010 @ 5:40 am
Nu mă prea pricep să scriu un review pentru un roman, dar o să încerc. Multe capitole din acest roman le-am citit pe blog dar este altfel să ţii cartea în mână, să citeşti cu sufletul la gură fiecare pagină, fiecare capitol.
Am primit cartea într-o dupămasă şi până seara am citit-o toată, pur şi simplu nu am putut să o las din mână.
costache — 2 aprilie 2010 @ 7:58 am
Multumesc tuturor pentru impresii. La acesta sectiune, imi voi permite sa nu comentez, acest lucru, lasandu-l doar dv., cititorilor cartii mele! Multumesc!
Silviu Sh — 13 aprilie 2010 @ 9:18 pm
Nu spun multe pentru ca sunt tanar. prioritate au perii albi.
Am luat cartea, si am inceput cu inceputul si peste cateva minute am continuat drept la final (nu am putut sa ma abtin, dealtfel, vi-am spus ca sunt tanar). M-a surprins inteligrnta constructiei romanului. Felicitarile mele pentru felul foarte bine gandit al structurii si pentru vocabular si pentru maiestrie si talent. Multumim pentru „O viata impreuna”.
Mai mentionez ca niciodata nu gasesc cartea. Tot timpul o „dibuiesc” prin alte camere. La mine acasa citim cu randul. 😀
Amzis — 26 februarie 2011 @ 1:35 pm
In 2 cuvinte : FOARTE BUNA !
costache — 16 iulie 2011 @ 1:28 pm
Horia Gîrbea, vineri, 15 iulie 2011
Cărți noi! Constantin Stănoiu „O viață împreună” – Editura Sfîntul Ierarh Nicolae- Brăila * * *
Foarte ciudată este cartea lui Constantin Stănoiu („Nea Costache” pentru cei, într-un fel ce-l veți afla, apropiați lui), un debut literar ce a coincis aproape cu momentul în care autorul a devenit bunic, unul tînăr, ce-i drept. Dar Nea Costache însuși este un personaj aparte. Locuiește într-un sat din Gorj, unul destul de izolat, și este binecunoscut în lumea internauților pentru „Blogul lui Nea Costache” care are sute de cititori și fani. Numeroși oameni care nu l-au văzut pe scriitor decît în poze îl cunosc și schimbă idei cu el zilnic sau măcar iau act de părerile lui, totdeauna originale și inteligent expuse.
Nu-i de mirare că, deși pe Constantin Stănoiu nu-l știe mai nimeni, pe Nea Costache îl cunosc și-l îndrăgesc atîția. E ca și în cazul celebrei „Diacritica”, iubită (uneori și detestată) de mulți pentru limba ei ascuțită, dar care a cărei identitate civilă este practic secretă.
Revenind la cartea lui Constantin Stănoiu, aceasta poartă, nu se putea altfel, pe ultima copertă, o prezentare caldă de Oana Stoica Mujea, cunoscuta autoare de policier, care, desigur, nici ea nu l-a întîlnit pe debutant decît sub formă de pixeli. Vocația lui Nea Costache este aceea de gazetar și eseist, de „tabletar”, de unde și succesul blogului său. Romanul este însă unul autentic, „clasic”, poate chiar prea ancorat în tipicul consacrat al speciei, cu epic, personaje și dialoguri, urmărind destinul unui personaj din adolescență pînă la sfîrșit, o existență însoțită de iubita lui soție. Nicolae și Rusanda sînt un cuplu memorabil precum, ca să nu ne întoarcem la „Paul & Virginie”, Felix și Otilia, Codrescu și Adela ori altele. Numai că dragostea lor nu îi desparte ci se întinde de-a lungul vieții, fericindu-i pe protagoniști deasupra tuturor întîmplărilor ei.
Dar ceea ce individualizează, chiar unicizează romanul lui Nea Costache, nu-mi vine să-l numesc pe numele lui de copertă, este faptul că e scris în grai oltenesc așa cum se vorbește în Gorj. Așa ceva nu s-a mai făcut din cîte știu. Nu doar dialogurile personajelor, acțiunea petrecîndu-se în mediul rural oltenesc, ci și părțile naratorului (omniscient) sînt realizate prin transcrierea fonetică a particularităților rostirii gorjene, urmînd și topica specifică a frazei, cum se construiește ea în Gorj, puțin aparte de cea a limbii literare: „Sara, odată cu asfințîtu’, Nicolae termină de cosît. Își lo coasa și porni agale pe câmp, spre casă. Iera obosît, iar mintea-i rămăsăsă la zgâtia aia de fată a lui Codin. (…) Cân` intră pe poartă, deja apărusără primele stele”. N-am priceput ce vrea să marcheze autorul prin alternarea semnelor â și î în interiorul cuvintelor („obosît”, dar „câmp”). O fi știind el ceva.
Volumul se încheie cu un glosar care, ca și la Creangă, nu e foarte important pentru că înțelegem ce vrea să spună autorul prin expresivitatea textului său. M-am bucurat totuși să regăsesc termeni gorjeni tipici: mestecău, palangă, scuteală (acoperămînt, adăpost). Alte cuvinte sînt simple variante de pronunție: ălălante (celelalte), șerpe (șarpe) etc. Constantin Stănoiu intră cu bine în literatură și, poate, cu timpul, va ajunge să concureze popularitatea celuilat eu: Nea Costache.
Sergiu (Dacic Dracon) — 4 septembrie 2011 @ 5:33 pm
Ieri mi-a ajuns cartea și deși citeam deja o alta carte nu m-am putut abține 🙂 As fi vrut sa scriu abia după ce o termin dar…nu m-am putut abține.
Dicondată zîc și io așa că ma podidi plânsu’ ca pe plozi pe mine ditai omu’ în puterea vârstei. Oi scrie io dupe ce termen mai multe da’ acu’ zâc numa atâta : Saru’ mâna Nea Costache, ma făcuși sa plâng!